Gogu Ștefănescu este bunicul a 3 nepoți frumoși, inteligenți și care adoră cărțile ilustrate cu povești dar și jocurile distractive, ingenioase și interesante. Mai ales când le joacă cu bunicii 🙂 

Vă invităm să citiți mai jos întâmplări emoționante cu doi dintre nepoții săi.

 

  1. Cum descoperi, cu gura pân’ la urechi, “mireasma” de oximoron! (Alexandrina, 4 ani.)

Ne jucăm împreună pe covor. În fundal se aude discret muzica de la calculator. La un moment dat, fără nici o legătură cu firul jocului, se oprește, întâi zâmbește și apoi râde nestăvilit.

– Ce-i? De ce râzi?

– A zis “cercu’ pătrat”!

Și dă-i și râzi! Devin și eu atent: era Doru Stănculescu – “Cafeaua de dimineață”.

– Păi, e greșit?

– Ori e cerc, ori e pătrat!

– Cum îți imaginezi tu “un cerc pătrat”? Desenează aici.

Desenează un cerc și peste el un pătrat. Conturul exterior este un cerc cu patru vârfuri.

– Nu e interesant?

– Ba da!!!

– Vrei să inventăm și noi câteva? Ca să vedem dacă sunt interesante și distractive…

– Da, dar cum?

– Uite  cum: eu îți spun un personaj, tu îmi spui cum este. Apoi spui opusul la cum este. De exemplu „zână”. Cum e zâna?

– Frumoasă.

– Acum spune “Zână…” și opusul pentru „frumoasă”.

– Zânăăăă… urâtă! Uaaa… E interesant că n-am mai văzut așa ceva! Dar nu e distractiv…

– Iepure. Cum e iepurele?

– Fricos.

– Deci , “Iepure…

– …ăăă… Curajos!

– Altul. Vulpe. Cum e vulpea?

– Șireată!

– Deeeeci „Vulpe”… Cum e cineva care e păcălit ușor?  

– Vulpe ….ăăăă…

Se gândește, se gândește și deodată îi înflorește fața și râsul explodează:

– Nătăfleață! Ăsta e distractiv!

 

  1. Limbajul non-verbal: nu devalorizăm cuvintele prin utilizarea exagerată. (Tudor, 3 ani și jumătate)

Ne jucăm împreună pe covor. Alt covor! 🙂

Prin contribuția amândurora, am inventat un scenariu care se adapta pe măsură ce adăugam noi jucării: mașinuțe, dinozauri, căsuțe, jucării de pluș, piese lego etc. După un timp, când nu mai interveneam decât pentru a mai impulsiona jocul și conta mai ales calitatea mea de “martor”, i-am spus:

– Mai joacă-te singur puțin că trebuie să trimit un email important.

Chiar aveam! 🙂 Și nu era un mesaj simplu, era de conceput ceva…

Trăgeam cu coada ochiului: își aducea noi jucării și continua jocul.

După  vreo zece minute, fără să spună nimic, se ridică, vine lângă mine, mă pupă pe umăr ca să nu mă deranjeze și se întoarce și-și continuă jocul.

Îmbrățișările nesolicitate ale nepoților, priceless!


Leave a Comment

Your email address will not be published.